Ziua 11 de la repartizare.

Azi dimineata nici nu m-am trezit bine si Angelo s-a repezit asupra mea cu o furie oarba.M-a acuzat de faptul ca i-am ascuns datele despre operatiunea de spionaj de acum 5 zile. Auzise de la nu stiu ce nenorocit totul felul de aberatii.

“Era intuneric bezna… era trecut de miezul noptii.Camuflajul nostru era foarte prost ( noroi si crengi ) iar echipamentul si mai prost ( un rucsac ce continea : un binoclu foarte vechi cu imagine neclara , un aparat foto si el destul de vechi , doua cutite si patru grenade, in caz de orice sa aplicam metoda japonezilor:kamikaze- si noi si ei. Si bineinteles armele de care nici in "pat" nu ne dezlipim de ele.). Am mers in jur de 500 m. Ne-am oprit langa un copac… putin in departare se vedeau lumini vagi.Eram cat se poate de terifiati… iar paltonul meu greu si casca aceea imensa cu plasa nu prea m-au ajutat sa ma deplasez silentios. Joe tremura si el. Mi-a zambit “ce frig e” dar nu era frigul… ci frica.Ne-am apropiat mergand culcat… bocancii mei negri se mai afundau namolul acela oribil… in cele din urma am vazut si miscare. Erau soldati peste tot. Trei camioane ,cinci tancuri ,fiecare soldat avea automate , constructii nu prea erau decat “un plici urias de muste “, trei “butoaie” , cum le poriclisem noi, si cateva cazarme. ( am aflat apoi ca “pliciul” era un centru de comunicatii iar “butoaiele “ nici acum nu stiu ce sunt.) 

Joe se gandea la cei ce stau dincolo de partea cealalta a gardului.

Ne-am apropiat mai mult… Joe era in spatele meu… un caine a inceput sa latre… au inceput focuri nebune de arme… era iadul pe pamant nu se stia in cine se trage… doar focuri isterice …tot peisajul era ca un brad de craciun… asa de multe lumini… in cele din urma Joe a cazut jos…l-am ridicat in spatele meu. Am luat rucsacul in fata si pe el in spate…am fugit in jur de 100 m dar am fost somati de un rus din fata noastra… deodata urechile au inceput sa imi tziuie si rusul a cazut . “Mai bine el decat eu” , a zis Joe si am alergat prin noroaiele acelea groaznice.”

Angelo si-a dat seama de aberatia ce a facut-o si a tacut din gura, s-a retras sfios si a rostit doar “ pregati-va ca in curand o sa vina “ si a iesit.

Am petrecut toata ziua gandindu-ma la toata actiunea de azi dimineata si hranindu-l pe Hope.Pe seara vreau sa ma duc la Joe.

E atat de frig…