Ziua 22 de la repartizare.

Joe are o idee.Nu stiu ce …

Dar am sa il ajut.

Drugs a iesit…numai ca intr-un carucior cu rotile.

Nenorocitul e acum bine.

Dar in fata mea este doar un erou. 

Un erou nenorocit.

Ziua 21 de la repartizare.

Sgt. Angelo a venit la noi sa ne comunice ca baza inamica a fost anihilata.

Partea buna.

Partea rea este ca sunt izolati aici.

Fara provizii.Iarna.In Rusia.

Din cauza bombelor de atunci…

Planul lor a fost sa ne izoleze aici si sa fuga si sa ne lase sa murim.

Incet…si dureros.

Dar vom face noi ceva.

Ziua 20 de la repartizare.

Hope e mereu cu noi.

Creste pe zi ce trece…

Si ratiile noastre de mancare il ajuta.

Ma bucur pentru el.

Oricum , eu daca as manca , as vomita tot.

Prea mult sange si pshicul e mort.

Si inghetat mai ales.

Tears imi cam trage cu ochiul...

Cred ca a aflat despre caine.

Ziua 19 de la repartizare.

Seara…

Frig ca de obicei…

Si parca… si mintea mi-e acum rece.

Prea rece.

Inca liniste.

Ziua 18 de la repartizare.

Incerc sa fac fata…

E greu…

Totul se petrece mult prea repede.

Mancarea e tot mai proasta...

Sunny … oare ce mananca azi?
Joe e langa mine.Al naibii roscat.

Ziua 17 de la repartizare.

E seara…

Planul nostru de ieri a functionat.l-am aplicat si azi .

Am distrus toate tancurile inamicilor.

Acum s-au potolit.De la amiaza nu ne-a mai atacat nimeni.

Acum am cativa tovarasi .

Roland: categoria explozibili.E un tip putin pletos , blond, are in jur de 1.70. Nu are sotie;Tipul este extrem de cumsecade, un pustan pe la 24 de ani.

Lupu: Un tip mustacios si cam al dracului. Are o sete nebuna … Oricum cred ca putem avea unul in altul incredere.Are 1.80 , e slabut si blond.

Mike: Un nebun si jumatate . Din doua vorbe una este “sa-i dam dracu’ “

Tipul e destul de masiv.Ii place pockerul si tigarile mai mult decat femeile.

Mai pe seara merg la Drugs.

Ziua 16 de la repartizare.

Joe nu a mai dormit... saracul de el...
Hope e mereu cu noi. Ieri l-am avut in palton langa inima.Sa-i fie cald... in casca lui Joe ingheta...
De ce e atat de frig...?

"Lou... dragule... trezeste-te... e Craciunul!
Off Sunny cat de frumoasa esti...E frig ... trebuie sa facem focul.
Lasa focul , Lou... deschide-ti cadoul: Craciun Fericit.
Dar Sunny ...eu...
Deschide-l nu fi prostut!
Ce este?
O chitara Lou! E o chitara! Un hallowbody cum ti-ai dorit mereu!Canta-mi ceva! Te rog ,Lou , canta-mi ceva.
Dar Sunny eu.... "

Trebuie sa il hranesc pe Hope

Ziua 15 de la repartizare.

Iad pe transee. Trebuie sa facem ceva.Imi tremura carnea pe mine.
Lupu'( de pe Mitraliere-automate I )ne-a acoperit cat a putut de mult...cat o sa mai rezistam?
Saratu'(Infanteristi) s-a dus. A vazut ca nu facem fata tancurilor si a sarit cu doua grenade intr-un tanc.
Carnagiu... prea multi morti...
Animalele alea trebuie sa moara.
Angelo urla ca nebunul... e isterie.

Ziua 14 de la repartizare.

Joe a fost externat azi. Tears a spus ca e bine.Eu scap diseara.M-au operat azi noapte.In mod normal trebuia sa stau 3 zile , cel putin,dar au nevoie de oameni.De cretini gata mereu sa se sacrifice pentru " cauza lor nobila".Eu cred ca pe ei ar trebui sa ii omoram, nu pe rusi.
A venit si Drugs " sa mi se alature". Dragut din partea lui.Ii amputeaza piciorul de la genunchi. O grenada ratacita in linia I , Drugs cand a vazut-o, a aruncat casca peste ea si a pus piciorul ca sa amortizeze explozia.I-a spulberat piciorul.Toti din jurului lui l-au insotit la infirmerie.
Daca nu era gestul lui Drugs il insoteau la groapa.Dar asa au ajuns aici doar cu cateva oase rupte sau traumatisme; dar traiesc... Nenorocitul asta e un erou.
Jumatate din I-a sunt morti Cealalta jumatate la infirmerie.
Cred ca lui Joe i-a fost dor de Hope.O sa inghetam pe front in blestematele alea de transee...de parca asta ar fi ultima grija.

Ziua 13 de la repartizare.

Am fost lovit.Nu imi vine sa cred… Tears va trebui sa aibe grija si de mine.Nu e ceva grav.

Azi dimineata am fost atacati.Era frig… ca in fiecare zi,fumam o tigara proasta din foi primita de la unu poreclit Drugs.E-n I-a, tot face afaceri cu localnicii.Si in timp ce imi ardeam unghiile cu ultimele fumuri , copacii au inceput sa cada unul cate unu. Sgt.Angelo avea o figura ce mi-a dat fiori. Nu il credeam asa. Tancul matura tot in fata…

Am scos toti pustile … asteptam sa se apropie. Dupa care a inceput iadul. Gloantele zburau ca tantarii pe timp de vara cand esti la pescuit.

M-am trezit cu o himera de gat. Nenorocitul vroia sa ma omoare .Mi-a nimerit piciorul.L-am impins de pe mine si i-am bagat baioneta in piep. A tasnit un sange puternic si inchis … Mi-am pastrat pozitia.

Am rapus cinci sau sase … dupa care am fost nevoit incet , incet sa ma retrag.Incepuse sa isi faca efectul durerea . Ce tare ma durea… dar parca aveam o satisfactie … o energie salbatica, animalica.

Acesta a fost doar un atac de incercare.

Maine nu voi mai fi asa sigur.

Scriu de pe patul de la infirmerie… Doamne ce frig poate fi si aici.

Ziua 12 de la repartizare.

Sgt.Angelo ne-a facut atenti inca de dimineta . Asteptarea e de cristal.

S-ar putea sa ne atace in noaptea asta sau daca nu, maine dimineata.

Hope a inceput sa ma placa si viceversa.E un caine bun…

Mi-e atat de frig…

Mancarea e tot mai proasta.E un iad .

Joe e mai bine a stat treaz toata ziua.

Tata oare ce mai face?

Ziua 11 de la repartizare.

Azi dimineata nici nu m-am trezit bine si Angelo s-a repezit asupra mea cu o furie oarba.M-a acuzat de faptul ca i-am ascuns datele despre operatiunea de spionaj de acum 5 zile. Auzise de la nu stiu ce nenorocit totul felul de aberatii.

“Era intuneric bezna… era trecut de miezul noptii.Camuflajul nostru era foarte prost ( noroi si crengi ) iar echipamentul si mai prost ( un rucsac ce continea : un binoclu foarte vechi cu imagine neclara , un aparat foto si el destul de vechi , doua cutite si patru grenade, in caz de orice sa aplicam metoda japonezilor:kamikaze- si noi si ei. Si bineinteles armele de care nici in "pat" nu ne dezlipim de ele.). Am mers in jur de 500 m. Ne-am oprit langa un copac… putin in departare se vedeau lumini vagi.Eram cat se poate de terifiati… iar paltonul meu greu si casca aceea imensa cu plasa nu prea m-au ajutat sa ma deplasez silentios. Joe tremura si el. Mi-a zambit “ce frig e” dar nu era frigul… ci frica.Ne-am apropiat mergand culcat… bocancii mei negri se mai afundau namolul acela oribil… in cele din urma am vazut si miscare. Erau soldati peste tot. Trei camioane ,cinci tancuri ,fiecare soldat avea automate , constructii nu prea erau decat “un plici urias de muste “, trei “butoaie” , cum le poriclisem noi, si cateva cazarme. ( am aflat apoi ca “pliciul” era un centru de comunicatii iar “butoaiele “ nici acum nu stiu ce sunt.) 

Joe se gandea la cei ce stau dincolo de partea cealalta a gardului.

Ne-am apropiat mai mult… Joe era in spatele meu… un caine a inceput sa latre… au inceput focuri nebune de arme… era iadul pe pamant nu se stia in cine se trage… doar focuri isterice …tot peisajul era ca un brad de craciun… asa de multe lumini… in cele din urma Joe a cazut jos…l-am ridicat in spatele meu. Am luat rucsacul in fata si pe el in spate…am fugit in jur de 100 m dar am fost somati de un rus din fata noastra… deodata urechile au inceput sa imi tziuie si rusul a cazut . “Mai bine el decat eu” , a zis Joe si am alergat prin noroaiele acelea groaznice.”

Angelo si-a dat seama de aberatia ce a facut-o si a tacut din gura, s-a retras sfios si a rostit doar “ pregati-va ca in curand o sa vina “ si a iesit.

Am petrecut toata ziua gandindu-ma la toata actiunea de azi dimineata si hranindu-l pe Hope.Pe seara vreau sa ma duc la Joe.

E atat de frig…

Ziua 10 de la repartizare.

Inca nu imi vine sa cred…secretul lui era un nenorocit de caine!

Un caine!... era ascuns in casca lui sub pat… a raspuns la "Hope" deci probabil asa il cheama. Oricum cred ca e un caine mut. Nu deschide gura decat atunci cand mananca.E alb si blanos… acum e un pui din cate imi dau seama. 

Deci de aia nu manca Joe… pentru un caine blestemat! In frigul asta! Cand rusii ne sufla tevile de automate ! Si noi luptam cu niste nenorocite inca din perioada primului…macel!

Avem nevoie de tot ajutorul din lume.

Cat despre caine,Sunny cred ca ar avea grija de el.

Asa am sa fac.

E inca frig.

Ziua 9 de la repartizare.

Este seara.

Parca nu mai e asa frig…Nu mai simt nimic.

Joe s-a trezit si azi… mi-a zis ceva foarte interesant.

Deabia am deslusit cuvintele…Mi-a spus ceva de genu:

“sub pat… speranta… nu o lasa sa moara.” Atat am inteles din vorbele lui.

…Cuvintele lui imi suna in cap de parca acum mi le sopteste…

“speranta.”… Ce bine suna.

Ziua 8 de la repartizare.

E dimineata. A fost o noapte lunga. Joe e in stare stabila.

Tears a stat langa mine. Am putut sa aflu mai multe despre ea…

Acum irosesc ceva pagini din jurnal dar merita povestea ei.

Tatal ei a fost un doctor cunoscut… ea mereu a stat in umbra lui , chiar si la facultate… toti vorbeau numai despre tatal ei.

Oricat de mult invata , oricat de mult stia ,nu era la fel ca tatal ei.

Dar, intr-o seara … cand era acasa… “Papa, eu m-am inrolat ca infirmiera.” Cu o fata plecata in pamant …

A doua zi de dimineata a plecat.

Pare o fata care a plans mult… Dar mereu are acel suras…

Joe s-a trezit putin , dupa care a adormit la loc.

A pierdut mult sange , dar norocul lui a fost ca blestematul ala de glont i-a trecut prin pulpa piciorului si cum el nu era prea gras ,a iesit, lucru ce l-a scutit de infectii… dar durerea e crunta. Se vede pe fata lui.

Angelo m-a trimis iar in a II-a .

Sunt rupt de oboseala… dar e atat de liniste…

Ziua 7 de la repartizare.

Am stat toata noaptea cu Joe, insa am fost obligat de dimineata sa ma intorc in a II-a. Dar nu ma pot opri sa nu ma gandesc la Joe.Saracul…

Il ingrijeste o asistenta poreclita Tears, pentru ca toti care ajung la ea ,plang.

Imi aminteste oarecum de Sunny. Acelasi suras frumos.

Joe va fi bine. Trebuie.

Acelasi frig.Aceiasi liniste in transee.

Ziua 6 de la repartizare.

Tremur tot . Joe e la infirmerie. A fost nimerit de un glont in picior. Mana mea e plina de sange.

Ma duc la Joe.

Slava Domnului , sper la ce e mai bine.

E atat de intuneric…

Ziua 5 de la repartizare.

Angelo are nevoie de doi spioni voluntari pentru a cerceta starea actuala a rusilor. Ma are la inima asa ca m-a oferit voluntar. L-a luat si pe Joe. Maine la prima ora… adica mai pe scurt in miez de noapte, plecam.

Sper sa ma mai intorc.

E ziua in amiaza mare si simt ca imi ingheata si respiratia. Slava Domnului ca am esarfa albastra de la Sunny. 

Am primit-o in acel Craciun…

Ziua 4 de la repartizare.

Nu am dormit deloc.

Mi-a inghetat azi mana pe castronul de fier in care e servita “mancarea”.

Joe nu mananca prea mult. Cred ca economiseste mancare.

Vantul e atat de calm … Imi aminteste de Sunny.

Astaptarea asta e destul de crunta.

Vor ataca?

Ziua 3 de la repartizare.

M-a trezit in graba Joe.Tocmai au aflat ca zgomotele ciudate de ieri dimineata erau bombardiere rusesti.Se pare ca nu noi am fost tinta ,ci caile ferate.

Sgt. Angelo a confirmat azi dimineata.Tipul e destul de mare.Are cam la 30 de ani.

Joe mi-a spus ca e casatorit. Si-a pus odata verigheta la o partida de pocker.

Inca e frig.

Mi-am rupt paltonul inca odata…Paltonul tatei.L-am furat cand m-am inrolat pe ascuns. Dupa…

Acea scrisoare cred ca a clarificat disparitia mea. Sunt plecat de 4 luni deja. Dar am sa ma intorc.Barul tatei va fi al meu.

Joe e tare simpatic. Rade de mine in timp ce scriu aceste randuri.Crede ca e amuzant. 

Are un ras frumos.

Ziua 2 de la repartizare.

De dimineata s-au auzit zgomote ciudate in cer.

A inceput sa incolteasca frica unui bombardament; nu de alta… dar murim toti ca sobolanii fara ca nici macar sa luptam.Cu cine sa lupti? Cu gravitatia?

Nici azi nu au atacat animalele.

Mi-am facut un prieten: Joe. E in linia II cu mine. Are 1.70  ,par roscat-intunecat ,foarte slab, cu foarte multi pistrui si ochii negri. Cumsecade.

Frig. Mi-au tremurat toata noaptea picioarele.

Am primit o casca. E destul de mare… mi se sprijina pe sprancene… e ca un fel de ceaun. Ma prinde bine albul cenusiu.

Noaptea e foarte liniste…

Oare tata cum o duce cu barul…?

Trebuie sa ma intorc viu… le-am promis.

Ziua 1 de la repartizare.

Razboi.

Ziua…nu mai are importanta.Infern…

Astazi am fost repartizat pentru divizia a XIII-a … sau pe scurt  “The Bugs” cum erau numiti.

E frig.Paltonul meu lung din lana se pare ca nu mai tine asa bine cald.

In seara asta in transee tremuram tot. Rusii nu au reusit sa atace. Fiarele …cred ca asteapta sa inghetam dracului aici.Era sa il impusc din greseala pe sergent …imi tremurau degetele prea tare si am apasat tragaciul.Noroc meu s-a datorat faptului ca nenorocitul ala de glont i-a zburat pe langa picior…

Pot spune ca am inceput cu dreptul noua mea repartizare.

Cat despre conditii… nu sunt.

Acasa hraneam porcii cu mancare mai buna.

E foarte tarziu …stele stralucesc asa de tare…

Oare ce mananca azi Sunny?